SuntGospodina

”Paste Primăvara” cu castraveți

Ingrediente: 1 ceapă medie, tăiată peştişori, 2 castraveţi, tăiaţi cubuleţe, 3 căţei de usturoi întregi, 3 linguri ulei de măsline, 250 g roşii cherry, 140 g paste (fusilli sau orice alt sortiment), 1 legătură de pătrunjel sare, piper, caşcaval vegetal.

CUM SE PREPARĂ

Încinge cuptorul la 200°C. Pune ceapa, castraveţii şi usturoiul într-un vas de Iena. Adaugă uleiul de măsline, condimentează bine cu sare şi piper, amestecă şi lasă vasul la cuptor 10-15 minute.

Scoate vasul, adaugă roşiile şi dă-l la cuptor încă 10-15 minu¬te, între timp, pune o oală cu apă şi sare la fiert. Pune pastele în apa fierbinte şi lasă-le la fiert conform instrucţiunilor de pe pachet (în general între 9-12 minute).

Scurge pastele. Scoate legumele din cuptor. Adaugă pastele şi amestecă bine. Împarte mâncarea în două castroane şi presară caşcaval vegetal ras. Serveşte atât cald, cât şi rece.

Află mai multe despre postul Paștelui și rețete de post din cartea Rețete de post economice si usor de preparat, scrise de Sanda Marin. Află peste 200 de retete de post, culese din toate regiunile României și invataturi ale sfintilor, pentru perioada postului. Cumpără cartea de la chioșcurile de ziare începând de luni, 19 februarie 2018.

Redactia SuntGospodina

Comentează

Conectează-te cu noi!

Website-ul foloseste cookies. Continuarea navigarii pe website reprezinta acordul tau privind prevederile aplicabile disponibile aici.x